Din cauza pandemiei COVID-19, în anul 2020 numărul persoanelor care nu au primit îngrijirea necesară pentru tuberculoză ( TBC) este cu 1,4 milioane  mai mic decât în anul precedent, declară Agenția ONU pentru Sănătate.

Cele mai recente date ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din peste 80 de țări au arătat o reducere a tratamentului cu 21% în primul an al pandemiei, comparativ cu 2019. Cele mai mari diferențe au fost în Indonezia (în scădere cu 42%), Africa de Sud (41%), Filipine (37%) și India (25%).

„Întreruperea serviciilor medicale esențiale pentru persoanele cu TBC este doar un alt exemplu tragic al modului  în care pandemia afectează  unii dintre cei mai săraci oameni din lume, care aveau deja un risc mai mare de TBC”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, Directorul General al OMS.

Acoperirea universală a sănătății este o prioritate

„Conform datelor îngrijorătoare , țările trebuie să-și stabilească ca și prioritate acoperirea universală a sănătății, fiind de interes în rezolvarea  problemelor actuale,dar și celor viitoare generate de pandemie. În acest fel se asigură accesul la serviciile esențiale pentru TBC și toate bolile”.

Tuberculoza rămâne una dintre cele mai letale boli infecțioase la nivel mondial.

În fiecare zi, aproape 4.000 de persoane mor din cauza TBC și aproape 28.000 de persoane se îmbolnăvesc de această boală care poate fi prevenită și vindecată. Eforturile globale de combatere a acesteia au salvat aproximativ 63 de milioane de vieți din anul 2000 până în prezent.

Politicile de succes au inclus extinderea utilizării tehnologiilor digitale, cum ar fi diagnosticul computer-aided în radiografiile toracice (deosebit de benefice în țările în care numărul medicilor radiologi este foarte mic), împreună cu asigurarea unui program de consiliere și asistență la distanță, precum și asigurarea unui program de prevenire și îngrijire la domiciliu pentru bolnavii de tuberculoză.

10 milioane de infectați anual

În ciuda acestor inovații, mulți oameni care au această boală ce ar putea fi prevenită, nu au cum să acceseze îngrijirea de care au nevoie. La nivel global, aproximativ 10 milioane de persoane se îmbolnăvesc de TBC în fiecare an.

„OMS crede că peste jumătate de milion de oameni cu TBC au murit  în 2020, pur și simplu pentru că nu au putut obține un diagnostic”, a spus reprezentantul OMS, adăugând că această  problemă nu este nouă; înainte de apariția COVID-19, diferența dintre numărul estimat de persoane care dezvoltă TBC în fiecare an și numărul anual de persoane diagnosticate oficial cu virusul a fost de aproximativ trei milioane.

“Pandemia a agravat situația și mai mult”, a declarat Agenția ONU pentru Sănătate.

Printre noile recomandări stabilite să ajute autoritățile din domeniul sănătății să abordeze problema, OMS a solicitat depistarea sistematică a tuberculozei pentru următoarele grupuri: persoanele care se află în apropierea celor infectați cu TBC, persoanele testate pozitiv cu HIV, persoanele din închisori și centrele de detenție, persoanele expuse la siliciu (în principal minerii).

Screening-ul este benefic pentru populațiile vulnerabile cu acces limitat la asistența medicală, a insistat OMS, cum ar fi comunitățile urbane sărace, comunitățile fără adăpost, migranții, refugiații, comunitățile izolate și alte grupuri vulnerabile sau marginalizate.

O altă recomandare se adresează profesioniștilor din domeniul sănătății care ar trebui să încurajeze pacienții cu tuberculoză multirezistentă să adopte noua formă medicală de tratament pe cale orală, mult mai scurtă și care elimină elementul injectabil.

Acest tratament este mai scurt, pe o perioadă de la 9 până la 11 luni „și cercetările au arătat că pacienților le este mai ușor să finalizeze tratamentul, în comparație cu tratamentele mai lungi care durează până la 20 de luni”, a spus OMS.

Articol preluat integral și tradus de pe ONU