Prof. Univ. Dr. Mihai Berteanu, de la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila”, Bucuresti, Șeful Clinicii de Reabilitare Medicala – Spitalul Universitar de Urgenta „Elias”, Presedinte al Comisiei de Specialitate de Medicina Fizica si Reabilitare a Ministerului Sanatatii, Delegat al Romaniei la UEMS-PRM, semneaza recenzia recent aparutului volum „Handbook of Pulmonary Rehabilitation / Manualul de Reabilitare Pulmonara”.

 

Handbook of Pulmonary Rehabilitation / Manualul de Reabilitare Pulmonara este editat de Editura Nova Science Publishers, Inc., care a fost fondată în 1985, la New York, de Frank Columbus, si care este unul dintre cei mai importanti editori din domeniul științific, tehnic și medical din întreaga lume. In prezent, editura este considerata al doilea editor multidisciplinar din lume, bazat pe acoperirea BKCI din 2005 până în 2012.

Handbook of Pulmonary Rehabilitation reprezinta pentru cititorul de specialitate si pentru pacient o carte valoroasa si utila in practica zilnica, medicala si de cercetare, in viata de zi cu zi, care abordeaza exhaustiv reabilitarea pulmonara de la elemente fundamentale la aspecte practice, in cele 24 capitole si peste 400 de pagini. Aceasta este prima carte publicata in limba engleza de un colectiv de specialisti de renume mondial in domeniul reabilitarii pulmonare din Canada, SUA, Italia, Germania si, nu in ultimul rand, de specialisti romani cu experienta in acest domeniu.

Cartea este coordonata de Conferentiar Universitar Dr. Paraschiva A. POSTOLACHE, cadru didactic la Universitatea de Medicina si Farmacie “Grigore T. Popa”, Iasi, Sef al Sectiei Clinice Recuperare Medicala Respiratorie din Spitalul Clinic de Recuperare din Iasi, Expert Medical National in Farmacologie Clinica si Toxicologie al Ministerului Sanatatii, Fost Presedinte al CHEST Council of Global Governors al American College of Chest Physicians (ACCP) si membru al Consiliului de Administratie al ACCP/CHEST, fost membru GOLD al European Respiratory Society (ERS), medic cu experienta nationala si internationala de peste 30 de ani in acest domeniu, premiata de foruri nationale si internationale pentru activitatea sa (CHEST/ACCP, ERS, Societatea Romana de Pneumologie – SRP, Parlamentul Romaniei etc), care a dezvoltat si promovat reabilitarea pulmonara in Iasi, Romania si international. Dr. Postolache este fondatorul Grupului de Lucru de Reabilitare Respiratorie al SRP, care lucreaza dupa ghidurile internationale de reabilitare pulmonara, si care a avut ideea editarii acestei carti in care sa publice experienta internationala si nationala pentru medicii specialisti si rezidenti din toate specialitatile, asistentii medicali si sociali, fizioterapeuti, ergoterapeuti, psihologi, nutritionisti, studenti etc.

Dr. Postolache, impreuna cu medici din SUA, Canada, Italia, Germania si Romania, a constituit un grup de specialisti de prim rang in domeniul reabilitarii pulmonare, care au raspuns cu mult entuziasm solicitarii de a scrie despre experienta lor pentru colegii din Romania si din intreaga lume. Cu acelasi entuziasm a raspuns si renumitul pneumolog Prof. Dr. Nicolino Ambrosino de la Universitatea din Pisa, Italia, expert international in domeniul reabilitarii pulmonare si premiat de ERS pentru merite educationale, care a revizuit continutul stiintific al cartii.

Reabilitarea pulmonara ocupa un loc important in cadrul reabilitarii medicale si in ultimele doua decenii a devenit piatra de temelie, elementul esential, in managementul bronhopneumopatiei obstructive cronice si al celorlalte boli pulmonare cronice ale adultului si copilului, inclusiv al bolii COVID-19, pre- si postoperator, pre- si postchimioterapie si radioterapie, in ultimii ani fiind aplicata cat mai precoce si in exacerbarile bolilor pulmonare si in unitatile de terapie intensiva, inclusiv in boala COVID-19, avand ca sustinere dovezi stiintifice semnificative, studii randomizate controlate, meta-analize si ghidurile elaborate de societati stiintifice internationale  (ACCP/CHEST, American Thoracic Society – ATS, ERS, British Thoracic Society – BTS, Thoracic Society of Australia and New Zealand etc.) si consensurile din acest domeniu.

Aceasta carte de reabilitare pulmonara, bazata pe ultimele cercetari in domeniu si pe recomandarile celor mai prestigioase asociatii profesionale in domeniu din lume (ERS, ACCP/CHEST, Canadian Thoracic Society, ATS etc.), reprezinta o pledoarie pentru extinderea rapida a acestei metode si in Romania, la scara larga, pentru beneficiul celor aproximativ 800.000 pacienti pulmonari cronici, precum si a celor peste 1.000.000 pacienti cu COVID-19. Tratamentul specializat, condus de o echipa multidisciplinara, care consta in educatie medicala, antrenament prin exercitii, farmacoterapie adecvata, metode fizice, interventii nutritionale si psihoterapeutice, intreruperea fumatului etc., este relativ standardizat la nivel mondial, principiile sale fiind expuse cu claritate, insotite de fotografii, grafice si tabele etc.

In continutul cartii sunt prezentate educatia, antrenamentul aerob, care este considerat in continuare interventia principala ce duce la imbunatatiri in ceea ce priveste simptomele, capacitatea de efort si calitatea vietii, cu dovezi indirecte de efecte pozitive asupra supravietuirii, dar si ultimele cuceriri stiintifice in acest domeniu. Acesta este completat cu toate mijloacele care au fost introduse si folosite in programul de reabilitare pulmonara in ultimii ani, cum ar fi: diferitele modalitali de antrenament fizic, cu si fara suport respirator, adaptarile periferice specifice (bodybuilding) si antrenamentul musculaturii respiratorii, stimularea electrica neuromusculara, biofeedback-ul, tehnicile sustinute manual sau mecanic de clearance a cailor respiratorii, nutritia, tratamentul farmacologic, tehnicile moderne de telemedicina, robotica, inteligenta artificiala etc.

In plus, sunt prezentate si o serie de metode de apreciere a rezultatelor, dezvoltate de specialistii din domeniu, cum ar fi testele de efort si de oximetrie, scalele de evaluare ale dispneei, chestionarele pentru calitatea vietii care, in termen scurt, au depasit granitele reabilitarii pulmonare si sunt utilizate si in cadrul studiilor pentru terapia medicamentoasa si chirurgicala.

Reabilitarea pulmonara se practica si in Romania de mai multe decenii iar acum locul ei este bine stabilit si nu se mai poate concepe tratamentul bolnavului cronic, predominant pulmonar, fara integrarea reabilitarii, asa cum se practica in prezent in cele mai multe centre din lumea dezvoltata. Tendintele de viitor ale reabilitarii pulmonare sunt prezentate in ultimul capitol al Handbook of Pulmonary Rehabilitation, scris in colaboarare cu distinsul specialist canadian Prof. Dr. Darcy D. Marciniuk, co-editorul cartii, unul dintre liderii mondiali in reabilitare pulmonara si fostul presedinte al ACCP/CHEST, cea mai importanta asociatie profesionala a pneumologilor, cardiologilor, chirurgilor toracici si cardio-vasculari, pediatrilor, anestezistilor, urgentistilor etc.

Aceasta carte s-a nascut din necesitatea tratarii corecte si complete a numarului deosebit de mare si in continua crestere de bolnavi cronici pulmonari si a infiintarii de clinici si/sau departamente de reabilitare pulmonara. Un medic pneumolog si/sau de reabilitare medicala poate gasi aici un material educativ, bine organizat, bazat pe evidente si cele mai recente recomandari, scris de cativa dintre cei mai importanti specialisti din lume in acest domeniu. Cartea este organizata in capitole concise, cu intentia de a putea fi consultata rapid in practica clinica de zi cu zi. De asemenea, aceasta carte are si un scop educational pentru medicii rezidenti pneumologi, de reabilitare medicala, psihologi si asistenti sociali etc., care doresc sa se initieze in acest domeniu deosebit de interesant si care creste durata si calitatea vietii pacientului.

De aceea, salutam ideea aparitiei acestei carti, care abordeaza in mod comprehensiv reabilitarea pulmonara, scrisa si coordonata de catre experti bine cunoscuti in domeniu, capabili sa adauge noi cunostinte stiintifice la experienta clinica, imbunatatind astfel managementul pacientului cu afectiuni pulmonare cronice.

 

Toți ce interesați de achiziționarea acestui volum de importanță extraordinară pentru domeniul pneumologiei moderne o pot contacta direct pe Conf. Univ. Dr. Paraschiva Postolache, la adresa de email: postpar04@yahoo.com