Inginerii de la Universitatea din California, San Diego, au obținut nanoparticule care imită celulele imune din zonele inflamate ale plămânilor. Nanoparticulele ajung în aceste zone ale plămânilor și eliberează dexametazonă exact unde este nevoie.

Nanoparticulele au fost umplute cu dexametazonă și au fost administrate șoarecilor cu inflamație pulmonară. Modificările inflamatorii au dispărut complet, chiar dacă concentrația medicamentului a fost la fel ca la metodele standard, care nu au prezentat nicio eficiență.

Sistemul imunitar răspunde inflamației printr-o varietate de modificări chimice și fiziologice. Spre exemplu, citokinele proinflamatorii -interleukina-6(IL-6) și factorul de necroză tumorală(TNF)- pot fi eliberate în timpul inflamației pentru a îmbunătăți răspuns imun.

Pe lângă modificările macroscopice care apar ca urmare a citokinelor proinflamatorii, apar și unele modificări la nivel celular. Eliberarea de citokine poate duce la reglarea unor markeri specifici, inclusiv proteina VCAM-1 sau proteina de adeziune intracelulară-1(ICAM-1). Atât VCAM-1, cât și ICAM-1 atrag celulele imune la locul inflamației.

Pentru a gestiona bolile asociate cu inflamația au fost dezvoltate mai multe platforme bazate pe nanoparticule, astfel utilizarea acestora pentru a administra medicamente antiinflamatoare a devenit o abordare nouă în tratarea inflamației.

Cercetătorii au dezvoltat o tehnologie care utilizează orice tip de membrană celulară cu scopul de a acoperi nanoparticulele. În teorie, tehnologia poate fi aplicată pentru orice alt tip de inflamație.

Echipa a modificat genetic o linie celulară pentru a putea exprima antigenul VLA-4, ligand al proteinei VCAM-1. Genele care codifică VLA-4 sunt împachetate într-un vector care se introduce în celulele gazdă de la șoareci. Celulele încorporează în genomul lor genele vectorului viral și încep să producă membrane care exprimă VLA-4.

Membrana proiectată a fost utilizată pentru acoperirea nanoparticulelor care au fost încărcate cu dexametazonă (medicament antiinflamator puternic). Chiar dacă nanoparticulele nu cresc eficacitatea medicamentului, capacitatea lor de a trasporta medicamentul direct la locul inflamației permite utilizarea unor doze mai mici.

”Administrăm același medicament utilizat în clinică, doar că reușim să-l direcționăm exact în zona inflamată. Aceste nanoparticule vizează locul inflamației, ceea ce înseamnă că medicamentul va ajunge acolo unde este nevoie și nu va fi eliminat din corp înainte ca acesta să devină eficient”, susțin cercetătorii studiului.

 

Articol preluat și tradus de pe News-medical.net