O lucrare nouă a Yale Cancer Center evidențiază terapiile dezvoltate recent pentru tratarea cancerului pulmonar fără celule mici (non-microcelular). Scopul studiului este oferirea unui punct de vedere asupra modului în care progresele științei vor avea impact asupra domeniilor de cercetare clinică privind acest tip de cancer, în deceniul următor.

”La nivel mondial, cancerul pulmonar este cea mai frecventă cauză de deces. Au existat multe progrese în tratamentul NSCLC în ultimele două decenii, dar trebuie să ne concentrăm asupra noilor terapii pentru a continua să progresăm și să tratăm această boală mortală”, a declarat dr. Meina Wang, cercetător al Centrului de Cancer Yale și autor principal al lucrării.

În raport, autorii subliniază faptul că terapiile moleculare și imunoterapiile împotriva cancerului pulmonar non-microcelular, au obținut rezultate îmbunătățite; cu toate acestea, cele mai multe cazuri de cancer avansat devin rezistente la tratamentele actuale, iar în cele din urmă boala progresează. În prezent, cercetătorii discută terapiile recente, precum și combinațiile dezvoltate împotriva cancerului pulmonar non-microcelular, pentru a reuși să combată această problemă. Totodată, aceștia detaliază înțelegerea actuală a mecanismelor de rezistență și importanța încorporării analizelor genomice în studiile aflate în curs de desfășurare.

Cercetătorii evidențiază importanța și rolul viitor al terapiei neoadjuvante și de întreținere pentru vindecarea bolii în stadiu incipient. Provocarea cea mai mare a dezvoltării terapiilor combinate este dată de aplicarea biomarkerilor predictivi, astfel încât să se poată obține o strategie clară pentru fiecare pacient.

”Cel mai mare impact asupra rezultatelor pe termen lung pentru cancerul pulmonar fără celule mici, ar putea fi utilizarea terapiilor combinate, care abordează boala în stadiu incipient; astfel ar crește rata de eradicare a tumorii”, declară dr. Chris Boshoff, unul dintre autorii lucrării.

”Ne așteptăm ca traiectoria rezultatelor îmbunătățite să fie continuă, atât pentru cancerul pulmonar non-microcelular, cât și pentru cancerul pulmonar în general. Extinderea și investițiile suplimentare în cercetarea colaborativă (între industrie, mediul academic, guvern și alte organizații non-profit) sunt esențiale pentru utilizarea seturilor extinse de date și pentru a putea să continuăm călătoria către un remediu ”, afirmă dr. Roy S. Herbst, șeful secției de Oncologie Medicală din cadrul Centrului de Cancer Yale.

 

Articol preluat și tradus de pe ScienceDaily.com