CNI a semnat contractul pentru construirea noii secţii de pneumologie a Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe

CNI a semnat contractul pentru construirea noii secţii de pneumologie a Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a semnat contractul pentru construirea unei noi clădiri destinate Secţiei de boli pneumologice a Spitalului Judeţean Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” din municipiul Sfântu Gheorghe.

Potrivit reprezentanţilor CNI, noua clădire va avea o capacitate de spitalizare de 34 de paturi, iar investiţia se cifrează la circa 28 milioane de lei.

„Realizarea acestei investiţii este necesară pentru îmbunătăţirea şi eficientizarea actului medical de la nivelul acestei specializări, iar pacienţii vor beneficia, după finalizarea lucrărilor, de condiţii conforme pentru investigaţii şi tratamente de specialitate. Capacitatea de spitalizare a noii clădiri va fi de 34 de paturi, repartizate în saloane de 2 locuri. Finanţarea acestui obiectiv este asigurată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, valoarea contractului aferent acestui obiectiv de investiţii fiind de aproximativ 28 milioane lei” , se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Companiei.

În momentul de faţă dispensarul TBC şi Secţia de pneumologie funcţionează în condiţii inadecvate, în două clădiri separate, aflate într-o stare avansată de degradare.

„Pentru noi, sănătatea oamenilor primează. Tocmai de aceea facem eforturi să dezvoltăm sistemul de sănătate la nivel judeţean. Este şi motivul pentru care construim acest nou spital. Un spital modern, care va cuprinde şi o policlinică şi un dispensar de specialitate. Am început acest proiect extrem de important pentru că cei care lucrează acolo sunt medici care salvează vieţi, iar medicii nu pot salva vieţi în clădiri dărăpănate, cu echipamente învechite. În prezent, se mai efectuează şi alte lucrări importante în incinta Spitalului Judeţean, precum extinderea UPU şi reabilitarea vechii clădiri. În curând, vor începe şi lucrările pentru noul spital TBC. Le mulţumim colegilor noştri din UDMR care lucrează în Guvern. Împreună cu viceprim-ministrul Kelemen Hunor şi ministrul Cseke Attila, am participat la semnarea contractului de execuţie. Este o muncă de echipă”, a scris preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, pe pagina sa de Facebook. AGERPRES