Valoarea întregului proiect e de 116,5 milioane de euro, sursa de finanţare fiind Programul Operaţional Sănătate.

A fost scos la licitaţie primul contract de achiziţie publică de servicii de proiectare pentru viitorul sediu al Spitalului de Boli Respiratorii, ce urmează să fie construit în Bucium, pe locul actualei Secţii IV, „Dr. Clunet“. Consiliul Judeţean a estimat la 310 mii lei realizarea documentaţiilor tehnico-economice: Plan Urbanistic Zonal (inclusiv studii aferente şi documentaţii pentru obţinerea avizelor), tema de proiectare, studiul de prefezabilitate. Ofertele pot fi depuse până pe 5 mai, iar câştigătorul licitaţiei va trebui să predea documentele în decurs de 3 luni. Termenul include obţinerea aprobării PUZ prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului laşi.

Consilierii judeţeni şi-au dat acordul în februarie asupra acestui proiect, atunci fiind anunţată şi valoarea întregului proiect: 116,5 milioane de euro (fără TVA). Sursa de finanţare este Programul Operaţional Sănătate 2021-2027, instrumentul de finanţare – Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă.

 

Materialul integral pe ZiaruldeIasi.ro