Răcelile sunt la fel de frecvente în această perioadă în România ca în lunile de primăvară, spun medicii de familie şi infecţioniştii. Ele afectează copiii şi adulţii deopotrivă, dar vindecarea durează mai mult decât la răcelile obişnuite din alţi ani. De ce ne confruntăm cu atât de multe cazuri de răceală în mijlocul verii aflăm în continuare de la specialişti.

Medicii de familie şi infecţioniştii sunt asaltaţi în această perioadă de pacienţi cu infecţii respiratorii. „Parcă suntem în luna aprilie. Este o patologie pe care o întâlnim în mod obişnuit în lunile aprilie-mai”, spune dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Atipic pentru această perioadă a anului, circulaţia rinovirusurilor – virusurile care provoacă majoritatea răcelilor comune – este mai intensă, ne-a spus dr. Adrian Marinescu, directorul medical interimar al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş” din Bucureşti. „Infecţiile respiratorii cu rinovirusuri sunt frecvente în această perioadă. Ele evoluează endemic, nu epidemic – asta înseamnă că apar mai multe cazuri la un moment dat. Circulaţia lor a început în luna mai şi probabil că vor persista circa o lună de acum”, spune medicul infecţionist.

Materialul integral pe Adevarul.ro