Hipertensiunea pulmonară este presiunea sanguină a sistemului inimă-plămâni, care livrează sânge proaspăt oxigenat la inimă și readuce sângele cu dioxid de carbon la plămâni.

Spre deosebire de tensiunea sanguină sistemică, care reprezintă forța sângelui care circulă prin vasele sanguine, tensiunea sanguină pulmonară reflectă presiunea pe care inima o exercită pentru a pompa sângele prin arterele pulmonare. Cu alte cuvinte, arată tensiunea circuitului sanguin din plămâni.

Circulația sângelui prin inimă și plămâni

Camera inferioară dreapta, adică ventriculul drept, primește sângele cu dioxid de carbon și-l împinge în arterele pulmonare. Sângele circulă apoi prin plămâni, pentru a se oxigena, apoi urcă în camera superioară stânga a inimii, adică în atriul stâng. De acolo, sângele oxigenat ajunge în camera inferioară stânga, ventriculul stâng, care pompează sângele spre restul organismului prin aortă.

Tensiunea pulmonară este, în mod normal, mai mică decât cea sistemică. Tensiunea arterială pulmonară normală este de 8-20 mmHg în repaos. Dacă tensiunea este mai mare de 25 mm Hg în repaus sau de 30 mmHg în timpul activității fizice înseamnă că este anormal de mare și se numește hipertensiunea pulmonară.

Similar cu hipertensiunea arterială, care face ca inima să lucreze mai greu pentru a pompa sângele în corp, hipertensiunea arterială poate apărea atunci când arterele pulmonare se îngustează și se îngroașă, reducând viteza fluxului sanguin prin arterele pulmonare spre plămâni. Tensiunea în artere crește atunci când inima muncește mai greu să miște sângele. Dacă inima devine prea slăbită să pompeze suficient sânge spre plămâni apare insuficiența cardiacă.