Numărul persoanelor care au decedat în luna septembrie 2021 a fost cu 3003 mai mare faţă de luna septembrie 2020. După primele trei cauze principale de deces, în luna septembrie 2021 faţă de luna septembrie 2020, s-au înregistrat cu 1125 decese mai multe din cauza bolilor aparatului circulator, cu 1627 mai multe decese din cauza bolilor aparatului respirator, unde intră și cei care s-au stins de COVID-19, dar cu 33 mai puţine decese având cauză principală tumorile.

După 4 luni în care bolile aparatului respirator au reprezentat a treia cauză de deces, în luna septembrie 2021 acestea reprezintă, din nou, a doua cauză principală de deces, situaţie înregistrată şi în perioada octombrie 2020 – aprilie 2021, arată datele transmise miercuri de Institutul Național de Statistică.

În septembrie 2021, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (10.187 decese, reprezentând 41,2% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 6.214 decese, reprezentând 25,1% din total, la persoanele de 70-79 ani) şi 4.631 decese (18,7%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (72 decese), 0-4 ani (110 decese) și 20-29 ani (120 decese).

 

Materialul integral pe HotNews.ro