1.Ce înseamnă reabilitarea respiratorie?

Reabilitarea respiratorie presupune crearea unui program personalizat de exerciții fizice și de respirație, cu scopul de a reduce impactul bolilor respiratorii cronice ce presupun limitarea variabilă a activității cotidiene. Reabilitarea pulmonară presupune coordonarea unei echipe specializate formate din medic pneumolog, kinetoterapeut, asistent medical, psiholog, dietetician și medic de familie. Programul de reabilitare respiratorie presupune 3-5 ședințe/ săptămână, 6-12 săptămâni, cu o durată de 150 minute, dintre care 60 min. sunt alocate educării medicale și 90 min. exercițiilor fizice. Aceste ședințe se pot efectua pe parcursul internării într-o clinică specializată, în centre sportive sau medicale ori la domiciliu.

2.Cui se adresează reabilitarea respiratorie?

Bolile pulmonare afectează calitatea vieții având un puternic impact social și economic ce presupune costuri medicale ridicate. Aplicarea unui astfel de program ajută la reinserția precoce a bolnavului, absența spitalizărilor sau spitalizări de scurtă durată în cazul exacerbărilor bolii de fond. Un rol important în tehnica și menținerea exercițiilor fizice și respiratorii îl are educarea medicală constantă și explicarea importanței programului de reabilitare atât bolnavului cât și familiei acestuia.

 

Materialul integral pe Newsmed.ro