Apnea în somn înseamnă respirație anormală în timpul somnului. Persoanele cu apnee suferă mai multe pauze în respirație atunci când dorm. Aceste sincope respiratorii duc la o calitate scăzută a somnului și afectează aportul de oxigen al organismului, ceea ce are consecințe grave asupra sănătății.

Deși apneea este mai des întâlnită la bărbați, poate afecta și femeile, dar și copiii. Există trei tipuri:

  • apnee obstructivă: atunci când aerul din spatele gâtului rămâne blocat în mod fizic. Această obstrucție cauzează pauzele în respirație
  • apnee centrală: apare atunci când sistemul cerebral de control al mușchilor implicați în respirație are probleme, ceea ce duce la respirație lentă și superficială
  • apnee mixtă: atunci când pacientul este afectat atât de apnee obstructivă, cât și de apnee centrală

 

Simptomele apneei în somn

 Cele trei tipuri de apnee au un număr de simptome comune, precum:

  • respirație întreruptă, atunci când pacientul respiră greu, sau chiar nu mai respiră pentru o scurtă perioadă, de până la maxim un minut.
  • somnolență excesivă în timpul zilei
  • dureri de cap matinale
  • iritabilitate
  • deficit de atenție sau dificultăți de gândire

 

Alte simptome asociate cu apneea obstructivă sunt sforăitul, în special sforăitul deosebit de tare, cu gâfâieli, sufocare, sau horcăit, care poate duce și la trezire de scurtă durată; gât uscat sau dureros dimineața; nevoia de urinare frecventă nocturnă.

Sforăitul cronic este un simptom obișnuit al apneei obstructive, dar acest lucru nu înseamnă că orice sforăit este cauzat de apnee. În general, persoanele cu apnee în somn nu sunt conștiente că au această problemă, despre care află, de obicei, de la partenerul de pat, colegul de cameră sau un membru al familiei